Potrivit legii, angajatorul poate stabili programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului in cauza.
Programul de lucru individualizat presupune un mod de organizare flexibil a timpului de munca, adaptat la nevoile angajatului. Practic, durata zilnica a timpului de munca este impartita in doua perioade:
- perioada fixa, in care toti angajatii se afla simultan la locul de munca
- si perioada variabila, mobila, in care salariatul este cel care isi alege orele de sosire si de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic.
In actualul context economic, tot mai dinamic si variat, din ce in ce mai multe companii decid sa utilizeze forme de organizare flexibila a timpului de munca, avand in vedere beneficiile pentru ambele parti, atat pentru angajat, cat si pentru angajator.
Unul dintre cele mai importante beneficii pentru salariati il reprezinta faptul ca se asigura un echilibru intre munca si viata privata.
Pentru angajator, cateva dintre avantajele acestui mod de organizare a timpului de munca sunt:
- cresterea productivitatii si eficientei in munca,
- asigurarea unui mediu de lucru relaxant,
- reducerea absenteismul si a fluctuatiei de personal.
Desfasurarea activitatii cu un program flexibil de munca este o practica intalnita, in special, in anumite sectoare de activitate, precum domeniul IT. Programatorii opteaza adesea sa desfasoare activitati cu un program individualizat de munca, tinand cont de proiectele pe care le deruleaza si companiile pentru care lucreaza.