In Monitorul Oficial nr. 1332/2020 a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 226/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene.
Cele mai importante modificari aduse de OUG 226/2020 sunt:
Legea nr. 296/2020
- Se amana eliminarea plafonului de 30% pentru deducerea provizioanelor cu creantele neincasate pana la 1 ianuarie 2022
- Se amana aplicarea cotei de 5% TVA pentru locuinte cu o valoarea ce nu depaseste 140.000 EUR livrate catre persoane fizice pana la 1 ianuarie 2022

OUG nr. 69/2020
- Se prelungeste termenul de depunere a cererii de anulare a obligatiilor accesorii pana la data de 15 martie 2021
OUG nr. 181/2020
- Se prelungeste termenul de depunere a cererii pentru esalonarea simplificata a obligatiilor fiscale pana la 31 martie 2021
Alte modificari
- Contribuabilii platitori de impozit specific unor activitati pentru anul 2021 nu datoreaza impozit specific pentru o perioada de 90 de zile calculata incepand cu data de 1 ianuarie 2021
- Sunt scutite de TVA cu drept de deducere livrarile de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri impotriva COVID-19, precum si serviciile de vaccinare si testare aferente, altele decat cele scutite de TVA conform art. 292 din Codul Fiscal, efectuate pana la data de 31 decembrie 2022
- Se suspenda sanctionarea agentilor economici pentru neconectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice fiscale pana la 31 martie 2021