Conform Hotararii Guvernului nr. 846/2017, incepand cu 1 ianuarie 2018, salariul de baza minim brut pe tara va creste, ajungand la 1.900 RON lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, in medie, pe luna, reprezentand 11.40 RON/ora.
Cresterea de la 1.450 RON la 1.900 RON nu va fi, insa, similara atunci cand ne referim la salariul net, deoarece, tot din luna ianuarie 2018, intra in vigoare si transferul contributiilor la pensii (CAS) si sanatate (CASS) in totalitate in sarcina salariatilor impreuna cu reducerea impozitului pe venituri la 10%.
Este de mentionat ca s-a eliminat complet contributia la fondul de somaj.
Totodata, contributiile sociale datorate de angajator se reduc la un procent de 2.25%, reprezentat de contributia asiguratorie pentru munca.
In prezent, un angajat ce are salariul brut 1.450 RON, obtine un salariu net de 1.065 RON.
Comparativ, in anul 2018, un angajat ce va avea salariul brut de 1.900 RON (salariul minim pe economie), va avea un salariu net de 1.162 RON, deoarece acesta se va calcula conform noilor cote de contributii sociale.
Prin urmare, crestererea de 450 RON a salariului brut aduce dupa sine o crestere a salariului net de 97 RON.
Aceasta se datoreaza reducerii numarului de contributii sociale si transferului contributiilor pentru CAS si CASS de la companie la angajat, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Declararea in REVISAL
Actualizarea salariului minim se face prin act aditional la fiecare contract individual de munca. Astfel, majorarea din ianuarie 2018 a salariului minim brut va trebui raportata in REVISAL pana cel tarziu pe 29 decembrie 2017, ultima zi lucratoare din an.
De asemenea, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 79/2017, ce a fost publicata in Monitorul Oficial pe 10 noiembrie 2017, plafoanele alocate deducerii personale acordate salariatilor se vor modifica incepand cu aceeasi luna, ianuarie 2018. Astfel, salariatii vor beneficia de o deducere personala mai mare decat in prezent, calculata in functie de numarul persoanelor aflate in intretinere.
Deducerea personala se va calcula in cazul persoanelor care au un salariu brut lunar de pana la 3.600 RON, fata de pragul de 3.000 RON aplicabil in prezent.

CONTACT
Maria Condurachi
Payroll Manager | Accace Romania
Tel: +40 314 050 440
E-mail: maria.condurachi@accace.com