Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Modificări fiscale recente, introduse prin O.U.G. 115/2023 | News Flash

19 decembrie 2023
Articolul este disponibil și în limba
engleză

În Monitorul Oficial nr. 1139/2023 a fost publicată OUG 115/2023 privind măsurile fiscal bugetare pe anul 2024 ce aduce modificări semnificative măsurilor fiscale introduse prin Legea nr. 296/2023, pe care le sumarizăm în cele ce urmează.

Impozitul pe profit

Cele mai relevante modificări în materie de impozit pe profit vizează următoarele:

  • Sunt cheltuieli sociale supuse limitării de 5% din cheltuielile cu salariile: (i) sumele achitate de contribuabil pentru copiii angajaților cu plasarea acestora în unități de educație timpurie, în limita a 1500 lei/lună per copil și (ii) cheltuielile ocazionate de contribuabil cu privire la unitățile administrate de acesta și pentru creșe și grădinițe.
  • Se introduce limitarea de 50% pentru cheltuielile de funcționare aferente unui sediu social aflat în proprietatea unei persoane fizice sau achiziționat de contribuabil, care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice (așadar utilizate și în scop personal).
  • Cheltuielile cu bursele private nu mai sunt eligibile pentru credit fiscal. Bursele private acordate potrivit legii în limita a 1500 lei per bursă se vor cumula cu celelalte cheltuieli sociale pentru încadrarea în plafonul de 5% aplicat cheltuielilor cu salariile.
  • Este redus plafonul de deductibilitate de la 50% la 30% pentru ajustările pentru deprecierea creanțelor care sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței, aplicabil pentru creanțele înregistrate după 1 ianuarie 2024.
  • Sunt aduse modificări cu privire la amortizarea sediilor sociale care nu sunt utilizate exclusiv în scop de business. De asemenea, în cazul utilizării sediilor sociale în folosul asociaților / acționarilor, amortizarea fiscală nu se va deduce la calculul impozitului pe profit.
  • Pierderile fiscale înregistrate de contribuabil vor fi reportate în limita a 70% pe o perioadă de 5 ani. Pierderile fiscale ocazionate în anii anteriori anului 2024 se vor recupera pe perioada rămasă de 7 ani în limita a 70%.
  • Sunt aduse modificări cu privire la deductibilitatea costului excedentar al îndatorării. Costurile excedentare ale îndatorării care nu finanțează achiziția / producția de imobilizări care vor face obiectul unui Ordin ANAF și care sunt în relație cu părțile afiliate sunt deductibile în limita a 500.000 Euro. Plafonul de 500.000 euro aferent costurilor excedentare ale îndatorării efectuate cu persoane afiliate nu se aplică instituțiilor de credit – persoane juridice române, sucursalelor din România ale instituțiilor de credit – persoane juridice străine, instituțiilor financiare nebancare și întreprinderilor de investiții definite potrivit legii. Costurile excedentare ocazionate în relație cu părțile afiliate / neafiliate nu vor putea depăși plafonul de 1.000.000 Euro într-o perioadă fiscală.
  • Redirecționarea impozitului pe profit pentru acțiuni de sponsorizare în limita eligibilă va putea fi efectuată până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit.
  • Sumele reprezentând aparate de marcat electronic nu vor mai beneficia de credit fiscal. Sumele reprezentând aparate de marcat electronice fiscale rămase de reportat la finele anului 2023 reprezintă elemente similare cheltuielilor, amortizarea fiscală a acestora fiind nedeductibilă.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderii

  • Sunt modificate condițiile de eligibilitate pentru o persoană juridică pentru a aplica regimul micro, astfel:
    • Se limitează numărul microîntreprinderilor la 1 (una) per fiecare asociat / acționar care dețin, direct sau indirect, mai mult de 25% din părțile sociale / acțiunile societății, urmând ca până la data de 31 martie a anului următor să stabilească care din societăți va aplica regimul micro.
    • Se introduce condiția de a avea depuse situațiile financiare anuale în termenul legal de depunere. Pentru anul 2024, condiția se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare pentru anul 2023 sunt depuse până la 31.03.2024.
  • De asemenea, pentru stabilirea plafonului de 500.000 Euro vor fi luate în considerare și veniturile obținute de alte microîntreprinderi legate (definiție conform Legii nr. 346/2006 privind stimularea dezvoltării IMM-urilor) de microîntreprinderea în analiză.
  • Începând cu 1 ianuarie 2024, sunt abrogate prevederile speciale aplicabile contribuabililor ce operează în Horeca – aplicând aceleași condiții standard de eligibilitate.
  • Microîntreprinderile aflate în inactivitate la Registrul Comerțului vor aplica regimul micro până la ieșirea din inactivitate, cu reevaluarea criteriilor după reluarea activității.
  • În cazul în care, în cursul unui an fiscal, condiția de minim 1 salariat nu este îndeplinită și/sau nu a depus în termen situațiile financiare, persoana juridică va datora impozit pe profit începând cu trimestrul în care una din condiții nu mai e îndeplinită.
  • Este eliminat creditul fiscal pentru sponsorizări / burse private / aparate de marcat electronice.

Impozitul pe salarii

Clarificări pentru sectoarele IT, construcții, agricol și industria alimentară:

 1. Venituri din salarii și asimilate salariilor

Pentru persoanele fizice cu venituri din salarii în sectoarele IT, construcții, agricultură și industria alimentară, care în cursul aceleiași luni realizează venituri pentru o fracție din lună, la funcția de bază, la unul sau, după caz, la mai mulți angajatori succesiv, pentru aplicarea scutirii, fiecare angajator stabilește partea din plafonul de 10.000 lei lunar corespunzătoare acestei perioade și acordă scutirea pentru venitul brut lunar realizat, în limita fracției din plafon astfel stabilită.

2. Contribuții la fondul de pensii administrat privat

Persoanele fizice din domeniile menționate pot opta pentru plata contribuției la fondul de pensii administrat privat. Opțiunea este depusă la angajator, iar contribuția se reține începând cu luna următoare înregistrării opțiunii. Lucrătorii pot renunța la opțiunea exprimată, prin depunerea la angajator a unei solicitări scrise, renunțarea urmând a-și produce efecte începând cu veniturile aferente lunii următoare.

3. Reducerea cotei de contribuție pentru programatori

Se reduce cota contribuției de asigurări sociale pentru programatori până la data de 31 decembrie 2028, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei. Partea din venit ce depășește acest plafon nu beneficiază de facilități fiscale.

Alte modificări și completări:

1. Indemnizația de telemuncă

Se abrogă prevederea care califică indemnizația de telemuncă ca venit neimpozabil și nesupus contribuțiilor sociale în limita unui plafon lunar de 400 lei, începând cu luna ianuarie 2024.

2. Facilități sportive pentru angajați

Se reduce plafonul pentru facilitățile sportive suportate de angajatori de la 400 euro/an la 100 euro/an începând cu veniturile din ianuarie 2024.

3. Includerea unor venituri anterior neimpozabile în plafonul lunar de 33%

Veniturile reprezentând (i) sumele suportate de angajatori pentru educația timpurie a copiilor angajaților, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil și (ii) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială și dobânda practicată pe piață pentru credite și depozite, sunt excluse din categoria veniturilor neimpozabile reglementate la art. 76 alin. (4) din Codul Fiscal și incluse în categoria veniturilor neimpozabile și nesupuse contribuțiilor sociale în limita plafonului lunar de cel mul 33%.

4. Calculul plafonului pentru indemnizațiile de delegare/detașare/detașare transnațională

În cazul indemnizației de delegare, de detașare, detașare transnațională și prestațiile primite de lucrătorii mobili prevăzuți în H.G. 38/2008, precum și orice alte sume de aceeași natură, plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detaşare/desfăşurare a activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate.

5. Includerea indemnizațiilor de concediu medical în baza de calcul a contribuției la sănătate

Din ianuarie 2024, indemnizațiile de concediu medical devin parte a bazei de calcul a contribuției la sănătate, cu excepția celor pentru accidente de muncă sau boli profesionale, care sunt scutite.

Impozitul pe veniturile private

Se introduce o cotă forfetară de cheltuieli de 20% pentru veniturile din chirii.

RO e-Factura

În ceea ce privește obligația de a emite e-facturi, sunt introduse sancțiuni egale atât pentru emitent cât și pentru destinatar în cazul în care nu sunt respectate obligațiile legale – amendă fiind 15% din valoarea totală a facturii.

Facturile simplificate în regim B2B între persoane stabilite în România sunt excluse din obligația emiterii de e-facturi.

Pentru întrebări suplimentare în ceea ce privește problemele expuse, nu ezitați să ne contactați.

GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Gestionam toate nevoile companiei tale sub o singura umbrela

Menține-ți afacerea la un nivel înalt de calitate și eficientă cu sprijinul unei echipe specializate de consultanți
  • Externalizarea serviciilor de contabilitate si raportare: Administrare si procesare documente contabile | Servicii de raportare financiara, contabila si statistica | Consultanta financiar-contabila | Scanare, extragere, validare si arhivare a documentelor financiar-contabile | Raportare financiara internationala | Microsoft Dynamics NAV | Recrutare de personal in domeniul financiar-contabil | Portal online contabilitate | Traininguri financiar-contabile
  • Externalizarea serviciilor de salarizare si administrare de personal: Servicii salarizare | Servicii administrare personal | Intocmirea fiselor de post si evaluarea performantei angajatului | Consultanta privind impozitul pe venit | Consultanta fiscala cetateni nerezidenti | Portal online salarizare & HR
  • Servicii de consultanta fiscala: Declaratii fiscale si alte servicii fiscale administrative (compliance) | Asistenta in timpul inspectiilor fiscale | Tax review (servicii de revizuire fiscala) | Consultanta fiscala cetateni nerezidenti | Consultanta fiscala tip abonament sau ad-hoc | Planificare fiscala internationala | Traininguri personalizate
  • Servicii de consultanta corporate: Infiintare si inregistrare societate | Lichidare societate | Reprezentare in fata autoritatilor locale | Sediu social virtual | Modificari in statutul juridic al companiei | Servicii de consultanta legate de implementarea GDPR | Company health check | Consultanta in legislatia muncii | Incadrarea in munca a cetatenilor straini in Romania
  • Servicii de consultanta juridica (prin intermediul unui cabinet de avocatura asociat): Proprietati imobiliare | Litigii | Proprietate intelectuala | Insolventa, reorganizare si faliment | Due diligence | Abonamente si consultanta ad-hoc
  • Servicii de consultanta in cadrul tranzactiilor: Due diligence si consultanta in cadrul tranzactiilor | Preturi de transfer | Fuziuni si achizitii
  • Portal online de consultanta
Împărtășește-ne nevoile tale și vom găsi împreună cele mai bune soluții
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram