Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID GDPR
Afla mai multe
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Impozitarea veniturilor obtinute in Romania de catre nerezidenti

20 aprilie 2020

In contextul unui mediu de afaceri globalizat, companiile din Romania colaboreaza din ce in ce mai mult cu firme din afara tarii. Astfel, consideram oportun sa prezentam, in linii generale, care sunt obligatiile pe care acestea le au in legatura cu impozitele pe veniturile obtinute din Romania de partenerii de afaceri nerezidenti.

Conform Codului Fiscal, nerezidentii care obtin venituri impozabile din Romania au obligatia de a plati impozit pentru aceste venituri tot in Romania. Impozitul pe veniturile obtinute de nerezidenti este un impozit cu regim de retinere la sursa, platitorul roman al acestui venit fiind persoana care colecteaza, declara si plateste acest impozit.

Cele mai intalnite venituri impozabile obtinute din Romania de nerezidenti definite de Codul fiscal sunt veniturile din dividende, dobanzi, redevente, comisioane, activitati sportive si divertisment, servicii de management si consultanta din orice domeniu, indiferent de locul prestarii, venituri din prestarea de servicii in Romania cu exceptia transportului international etc.

Cotele aplicabile in raport cu societatile nerezidente sunt urmatoarele:

  • 5% pentru veniturile din dividende;
  • 16% in cazul oricaror altor venituri impozabile obtinute din Romania;
  • 50% pentru plati efectuate de companii romanesti catre conturile bancare ale unei companii nerezidente, deschise in tari care nu au incheiat cu Romania un acord de schimb de informatii si numai daca astfel de plati rezulta din tranzactii artificiale.

Momentul in care impozitul trebuie calculat si retinut este momentul platii venitului catre nerezident, prin aplicarea cotei de impozit asupra venitului brut. Termenul de declarare si plata a impozitului la bugetul de stat este data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a avut loc plata venitului catre nerezident.

EXEMPLU | O societate din Romania a contractat un imprumut cu o persoana juridica nerezidenta pentru care datoreaza o dobanda lunara de 100 u.m conform contractului.

Cota aplicabila: 16%

Impozit calculat si retinut = 16 u.m. (16% * 100 u.m.)

Dobanda platita catre beneficiarul venitului = 84 u.m. (100-16)

Impozit declarat/virat la bugetul statului = 16 u.m.

Conventia de evitare a dublei impuneri

In cazul in care exista o conventie de evitare a dublei impuneri incheiata intre Romania si tara nerezidentului beneficiar al venitului impozabil obtinut din Romania, cota de impozit care se aplica nu poate depasi cota prevazuta in conventie, aplicandu-se cota cea mai favorabila prevazuta in legislatia interna, conventie si/sau legislatia EU pentru tarile europene.

Pentru a putea fi aplicate prevederile conventiei de evitare a dublei impuneri, nerezidentul trebuie sa prezinte platitorului de venit, la momentul platii, certificatul de rezidenta fiscala. Certificatul de rezidenta fiscala prezentat in cursul anului pentru care se fac platile este valabil si in primele 60 de zile calendaristice din anul urmator, cu exceptia situatiei in care se schimba conditiile de rezidenta.

Neprezentarea certificatului de rezidenta fiscala implica aplicarea prevederilor Codului Fiscal in vederea impozitarii veniturilor.

EXEMPLU | O societate din Romania a contractat un imprumut de la o societate din SUA pentru care datoreaza o dobanda lunara de 100 u.m. conform contractului. La momentul platii dobanzii, beneficiarul venitului pune la dispozitia societatii din Romania un CRF valid.

Cota aplicabila: 16% conform legislatiei romanesti si 10% conform conventiei de evitare a dublei impuneri relevante, incheiate intre Romania si SUA

Impozit calculat si retinut = 10 u.m. (10% *100 u.m.)

Dobanda platita catre beneficiarul efectiv = 90 u.m. (100-10)

Impozit declarat/virat la bugetul statului = 10 u.m.

Cu toate acestea, sunt des intalnite situatiile in care partenerul roman care desfasoara relatii comerciale cu un partener extern este cel care suporta impozitul pe veniturile nerezidentilor, intrucat partenerul extern solicita ca plata contraprestatiei sa fie efectuata integral, indiferent daca aceasta se refera la un venit impozabil pe teritoriul Romaniei.

Plata integrala a venturilor obtinute de nerezidenti, fara a retine la sursa impozitul datorat, precum si existenta clauzei de plata a sumei nete in contractul incheiat intre partenerul roman si cel extern sunt factori care nu permit aplicarea prevederilor conventiei de evitare a dublei impuneri, aplicandu-se, astfel, normele romanesti. Acest impozit este suportat, prin urmare, de catre partenerul roman, aplicand cota standard precizata in Codul Fiscal, prin metoda sutei marite, valoarea platita fiind considerata venitul net.

Cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit

Un alt aspect de mentionat este faptul ca, in cazul platitorilor de impozit pe profit, impozitul neretinut la sursa in numele partenerilor nerezidenti, pentru veniturile obtinute pe teritoriul Romaniei, reprezinta cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit, astfel cum este prevazut in Codul Fiscal.

EXEMPLU | O societate din Romania a contractat un imprumut cu o societate din SUA pentru care datoreaza o dobanda lunara de 100 u.m. conform contractului. La momentul platii dobanzii, beneficiarul venitului pune la dispozitia societatii din Romania un CRF valid. Contractul de imprumut prevede ca societatea din Romania va suporta orice taxe care vor deriva conform legii in relatia cu acest imprumut acordat.

Cota aplicabila: 16% conform legislatiei romanesti

Impozit calculat = 19 u.m ((100 u.m./84% * 16%)

Dobanda platita catre beneficiarul efectiv = 100 u.m.

Impozit declarat/virat la bugetul statului = 19 u.m

Se poate observa faptul ca plata catre nerezidenti, de multe ori, produce companiei din Romania un cost suplimentar privind impozitele pe veniturile obtinute de nerezidenti. Cele mai intalnite tipuri de venituri obtinute de nerezidenti sunt veniturile din servicii prestate pe teritoriul Romaniei. De regula, conventiile de evitare a dublei impuneri incheiate intre Romania si alte tari prevad neimpozitarea venitului din servicii pe teritoriul Romaniei. Prin urmare, punerea la dispozitia companiei din Romania a certificatului de rezidenta fiscala a partenerului extern ar presupune scutirea ambelor companii de plata impozitului in Romania.

De cealalta parte, se poate sublinia importanta conventiilor de evitare a dublei impuneri si in cazul companiilor care desfasoara activitati economice in diferite tari, intre care exista un flux permanent de servicii si investitii transfrontaliere. Companiile unui grup, care au rezidenta fiscala in diferite tari, vor tinde sa respecte conditiile pentru evitarea dublei impuneri, urmarind o minimizare a costurilor la nivelul grupului, inclusiv costurile privind impozitele platite in diferite tari.

Prin urmare, tratamentul fiscal al unei tranzactii economice desfasurate in legatura cu un partener extern, din perspectiva impozitului pe veniturile obtinute de nerezidenti in Romania, necesita o analiza detaliata a naturii economice a tranzactiei, a indeplinirii criteriilor care ar putea determina aplicarea scutirilor fiscale prevazute atat de conventiile de evitare a dublei impuneri, cat si de Legislatia Europeana, precum si a relatiei existente cu partenerul extern, masura in care acesta este determinat sa suporte obligatiile fiscale datorate pe teritoriul Romaniei.

GHID GDPR
Afla mai multe
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram