Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID INFIINTARE SOCIETATI
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Acceleratorul AceON – succesul Galei Finale sărbătorit la Bratislava

16 decembrie 2024
Articolul este disponibil și în limba
englezăcehă

Acceleratorul AceON,fondat acum doi ani de Accace împreună cu renumitul fond de investiții ZAKA VC, continuă să sprijine start-upurile europene aflate în stadiul de idee sau pre-seed, îmbunătățindu-le potențialul de inițiere și dezvoltare pe piață. Încheierea celei de a patra ediție a programului internațional a fost sărbătorită cu o gală pe măsură în Bratislava.

Între 15 octombrie și 28 noiembrie, AceON a colaborat cu 21 de startup-uri din 13 țări, printre care Slovacia, Cehia, Polonia, Spania sau Georgia. Finalul programului, Demo Day, a avut loc în noul nostru spațiu pentru evenimente, UNICORNER, situat în biroul nostru din Bratislava.

Optsprezece echipe au ajuns până în etapa finală a programului, unde și-au prezentat produsele pe scenă. Ne-am angajat să investim 40.000 € în două dintre acestea – și ne-am ținut promisiunea.

Peter Pašek, Managing Director & Partner la Accace Slovakia, prezintă startup-urile care au primit finanțare:
„La ultimele prezentări de la Demo Day, am văzut 18 pitch-uri de calitate din diverse industrii, de la Enterprise Tech și MarTech până la Cybersecurity și EdTech. Am decis să investim în ARtttify și SentiVue, datorită fondatorilor lor experimentați, care nu doar că înțeleg problemele clienților lor, ci demonstrează și versatilitate și capacitatea de a valida și vinde soluțiile lor la nivel global.”

ARtttify și SentiVue obțin finanțare de 40.000 € de la acceleratorul Accace

În comisia de investiții, alături de Peter Pašek, s-au aflat Ján Kasper, co-fondator & Managing Partner la ZAKA, precum și experții în investiții Ján Búza și Andrej Petrus de la ZAKA. După o evaluare atentă, ARtttify și SentiVue au fost favoritele clare.

ARtttify, din Georgia, sprijină brandurile în generarea de lead-uri

Fondată în 2024 de Mariam Kharazishvili și Aamir Abid, ARtttify este o platformă bazată pe inteligență artificială care redefinește generarea de lead-uri pentru brandurile B2C. În doar câteva minute, brandurile pot crea și lansa promoții gamificate și campanii de concursuri atractive, obținând viralitate, un nivel mai profund de implicare și o listă de lead-uri de calitate, pregătite pentru conversie.

În primele câteva luni, ARtttify și-a demonstrat impactul, ajutând brandurile să lanseze peste 40 de concursuri de succes care au generat 120.000 de lead-uri, dintre care 21.000 s-au transformat direct în clienți. Platforma a câștigat rapid teren, având o listă de așteptare cu peste 200 de branduri și o comunitate de 150.000 de participanți la campanii.

SentiVue, din Portugalia, crește interacțiunea și loialitatea clienților pentru companii

SentiVue, fondată de Mohamed Hani ElMasry, înțelege cât de important este să satisfaci și să depășești așteptările clienților. Platforma bazată pe inteligență artificială ajută companiile să transforme fiecare interacțiune cu clienții în informații utile. Astfel, echipele pot preveni riscurile de pierdere a clienților, îmbunătăți performanța și construi loialitate pe termen lung.

În cadrul primului lor proiect pilot, SentiVue a ajutat un client să reducă timpul de monitorizare a apelurilor cu 75%, recuperând echivalentul a 16 zile de productivitate în fiecare lună. În ultimele trei săptămâni, SentiVue a inițiat discuții de parteneriat și a interacționat cu 30 de potențiali clienți.

Un program dedicat validării ideii și scalării produsului

Programul de accelerare a fost conceput pentru a oferi fondatorilor cunoștințele și sprijinul necesar scalării afacerilor lor. Echipa AceON a organizat un program intensiv de lecții pe teme precum evaluare și diluare, înțelegerea capitalului de risc și strângerea de fonduri, term sheet, modelul de afaceri și multe altele.

Un alt aspect important al programului a fost reprezentat de sesiunile de validare, esențiale pentru crearea unor produse pe care clienții își doresc cu adevărat să le cumpere. Startup-urile au avut, de asemenea, oportunitatea de a discuta cu mentori, inclusiv experți din industrie și executivi de nivel C, care au ajutat echipele să-și clarifice strategiile de creștere și să-și îmbunătățească eficiența pentru a-și atinge obiectivele.

Pregătiri pentru programul din primăvara anului 2025

Pe măsură ce AceON Accelerator încheie programele de accelerare din acest an, se pregătesc deja pentru cea de-a cincea ediție. Echipele de startup interesate se pot înscrie deja pentru a primi notificări despre programul de accelerare din primăvara anului 2025. AceON va oferi din nou know-how esențial pentru fondatori, investiții și multe altele. Suntem încântați să continuăm să sprijinim startup-urile în atingerea obiectivelor lor ambițioase. După cum spune sloganul AceON, #SkyIsNotALimit

Ediția de primăvară 2024

Ce am făcut pentru start-upuri în Acceleratorul AceON – ediția de primăvară 2024?

Programul Spring Accelerator 2024 a fost meticulos conceput pentru a oferi fondatorii de star-upuri cunoștințe prin intermediul unor sesiuni intensive cu experți din industrie. Aceste sesiuni au acoperit subiecte esențiale precum finanțele, dezvoltarea produselor, strategiile de investiții și informații despre capitalul de risc, oferind fondatorilor o înțelegere cuprinzătoare a ecosistemului start-upurilor.

Un aspect esențial al programului a fost implicarea a 29 de mentori dedicați, care și-au împărtășit experiențele și au oferit mentorat antreprenorilor participanți. Mentoratul lor a fost neprețuit, promovând creșterea și reziliența star-upurilor.

Înființarea și administrarea unui start-up sunt  sarcini extrem de dificile care necesită mult efort și determinare, precum și curajul și dorința de a nu renunța. Totuși, nu ne facem griji. Am văzut aceste calități la mulți dintre participanții la programul nostru, în special la cei care și-au prezentat ideile la gala finală a ultimei ediții– Demo Day 2024.

Am selectat cele mai bune 10 start-upuri pentru Demo Day

La Demo Day, desfășurat pe 23 mai 2024 în inima Europei, în Bratislava, am avut alături cele mai bune 10 start-upuri alese dintr-o selecție inițială de 36 de echipe. Aceste start-upuri și-au prezentat soluțiile inovatoare în fața a 80 de invitați, inclusiv antreprenori, investitori și directori executivi din comunitatea locală de star-upuri.

Start-upurile prezente fac parte dintr-o gamă diversificată de regiuni și sectoare, de la Portugalia la Georgia:

1. Cerebria Tech din Slovacia: platformă B2B bazată pe date care susține creșterea veniturilor. Platforma oferă informații complete despre clienții potențiali din peste 10 surse de încredere.

2. Swayme din Polonia: platformă ce conectează utilizatorii de social media cu afaceri care oferă reduceri și stimulente pentru postarea și etichetarea produselor sau serviciilor lor pe Instagram.

3. Stride din România: aplicație mobilă care are la bază caracteristici ale terapiei cognitive comportamentale și susține renunțarea la nicotină.

4. Biterium AI din Georgia: susține sănătatea preventivă și cardiovasculară printr-o soluție SaaS bazată pe stocarea de informații pentru furnizorii de servicii medicale, sub forma unei aplicații mobile conversaționale.

5. Progalit din Ucraina: SaMD (Software as a Medical Device – sistem dezvoltat drept dispozitiv medical) care oferă automatizarea tratamentului și prevenirea pietrelor la rinichi (urolitiază).

6. Jusi din Portugalia: simplifică procesul de dezvoltare a aplicațiilor prin estimarea bugetului și a timpului de dezvoltare, dar și găsirea dezvoltatorului potrivit.

7. Cloudcrop din Georgia: un agronom digital pentru toate serele, rezultând într-o creștere semnificativă a profitului.

8. ContextMinds din Republica Cehă: start-up SaaS care economisește timp și bani agențiilor de marketing, IMM-urilor și creatorilor de conținut care se ocupă cu planificarea conținutului.

9. Eternity.ac din Polonia: creează clone digitale (B2C, B2B).

10. Gameblyo din Polonia: joc mobil care tratează ambliopia – o afecțiune care afectează vederea și creierul.

Alegere dificilă a câștigătorului ediției de primăvară a acceleratorului AceON

Juriul, compus din Ján Kasper (Co-fondator & Managing Partner, ZAKA VC), Peter Pašek (Managing Director & Partner, Accace Slovakia) și Andrej Petrus (Head of Investment Committee, ZAKA VC), a avut sarcina dificilă de a selecta câștigătorul.

A fost dificil să alegem cel mai bun, deoarece au fost multe start-upuri foarte bune. În cele din urmă, Cerebria Tech a fost declarat câștigătorul ediției de primăvară a Acceleratorului 2024, iar Cloudcrop a ocupat locul al doilea la o distanță foarte mică.

Cei 80 de invitați din public au avut și ei ocazia să voteze și să acorde Premiul Publicului echipei lor preferate. Start-upul polonez Swayme a câștigat cele mai multe voturi, cucerind publicul atât cu soluția lor, cât și cu firea veselă a fondatorilor lor. Felicitări!

Deja pregătim programul de toamnă, care promite să fie și mai bun

Acceleratorul AceON și echipa sa așteaptă deja cu nerăbdare să primească mai multe start-upuri în următorul program, care va începe în toamna anului 2024. Toate start-upurile scalabile, inclusiv din România, care dezvoltă o platformă, soluție SaaS sau un instrument online pe care îl pot lansa rapid în lume sunt încurajate să aplice. Urmărește rețelele sociale ale AceON sau înscrie-te-vă la newsletter pe site-ul web și nu rata oportunitatea de a deveni parte din programul internațional de accelerare AceON Accelerator, fondat de Accace și ZAKA VC.

GHID INFIINTARE SOCIETATI
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram