Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Cum să construiești o cultură organizațională puternică și să ai grijă de angajații tăi

31 august 2023

Companiile inovatoare înțeleg că o cultură organizațională puternică și o experiență plăcută pentru angajați la locul de muncă sunt factori de diferențiere într-o piață competitivă. În acest context, liderii caută modalități de a îmbunătăți experiența angajaților, implicarea, oportunitățile de creștere și bunăstarea acestora.

Laura Ștefan, Managing Director la Accace România, a participat recent la un eveniment despre creșterea succesului și a implicării organizat de Mirro, o soluție de management al resurselor umane dezvoltată de Zitec. Participanții au aflat informații relevante despre cum să crești echipe performante și implicate în era digitală.

Ce înseamnă succesul într-o organizație?

Succesul în afaceri este strâns legat de experiența angajaților. Ca lider, trebuie să le dai angajaților o direcție, să îi inspiri și să îi ajuți să înțeleagă misiunea companiei.

“Succesul este o călătorie. O afacere atinge succesul atunci când își atinge obiectivul cu o echipă unită. Este vital să știm că fiecare contribuie într-un fel sau altul la atingerea acelui obiectiv”,  declară Laura Ștefan, Managing Director Accace România.

Cum pot liderii să construiască un mediu sigur pentru angajați?

Potrivit unui studiu realizat de Gallup, doar 23% dintre angajați sunt implicați la locul de muncă. Sarcina liderilor este de a căuta modalități de a crește acest procent.

Liderii trebuie să creeze un mediu de lucru sigur în care oamenii să se simtă văzuți și ascultați și în care pot discuta deschis despre preocupările lor și pot împărtăși feedback constructiv fără teama de judecată sau repercursiuni.

“La Accace, încurajăm un feedback deschis și constructiv. Am reușit să creăm un mediu sigur în care colegii pot vorbi deschis despre ce îi deranjează. Avem întâlniri lunare 1:1 (în care discutăm despre lucrurile pe care le facem bine și cele care pot fi îmbunătățite). De asemenea, avem întâlniri lunare cu întreaga companie, în care prezentăm idei și cerem feedback. Punem accent pe deschidere; dorim ca toată lumea să contribuie la discuție, nu doar colegii din top management“,  declară Laura Ștefan, Managing Director Accace România

Cum măsoară liderii performanța individuală și de echipă?

Folosirea unui soft de resurse umane care facilitează întâlnirile de evaluare a performanței, schimbul de feedback si managementul obiectivelor este modalitatea perfectă pentru a crește productivitatea si transparența.

Acest tip de soft rezolvă problemele alinierii obiectivelor, a ratei de retenție scăzute, a managementului deficitar al resurselor umane și a lipsei unei comunități în cadrul companiilor. Folosind un astfel de soft, companiile pot să identifice și să urmărească în mod eficient obiectivele și rezultatele lor.

“Agreem obiective pentru echipă, le adaugăm în aplicație și le aliniem cu obiectivul organizației. Acest cadru ne oferă claritate și impact. După ce am creat acest cadru, le reamintim constant colegilor să își monitorizeze progresul.,  declară Laura Ștefan, Managing Director Accace România.

GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram