Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Noutati privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului

19 august 2019

In Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019 a fost publicata legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative. Aceasta a intrat in vigoare in termenul general de 3 zile de la data publicarii.

Odata cu intrarea in vigoare a noii legi, au fost abrogate legea 656/2002, HG nr. 549/2008 si Decizia plenului ONSPCB nr. 496/2006.Noua reglementare are un impact substantial asupra companiilor, in privinta obligatiilor de raportare extinse ale anumitor operatiuni si tranzactii efectuate de clienti, a masurilor de cunoastere a clientelei si a rolului acestora in implementarea legii si a dezvoltarii reglementarilor secundare pentru implementarea noilor dispozitii.

Actul normativ transpune doua directive europene, respectiv:

1. Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor sau finantarii terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European si al Consiliului si de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului si a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 5 iunie 2015;

2. Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE in ceea ce priveste accesul autoritatilor fiscale la informatii privind combaterea spalarii banilor, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342 din 16 decembrie 2016.

Cadrul national 

Legea nr. 129/2019 stabileste cadrul national de prevenire si combatere a spalarii banilor si a finantarii terorismului, care include, fara a se limita la acestea, urmatoarele categorii de autoritati, institutii si societati private:

a) institutiile de credit persoane juridice romane si sucursalele institutiilor de credit persoane juridice straine;

b) institutiile financiare persoane juridice romane si sucursalele institutiilor financiare persoane juridice straine;

c) administratorii de fonduri de pensii private, in nume propriu si pentru fondurile de pensii private pe care le administreaza, cu exceptia caselor de pensii ocupationale profesionale;

d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

e) auditorii, expertii contabili si contabilii autorizati, cenzorii, persoanele care acorda consultanta fiscala, financiara, de afaceri sau contabila;

f) notarii publici, avocatii, executorii judecatoresti si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta pentru intocmirea sau perfectarea de operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clientilor, operatiuni sau tranzactii care implica o suma de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societati, organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum si in cazul in care participa in numele sau pentru clientii lor in orice operatiune cu caracter financiar ori vizand bunuri imobile;

g) furnizorii de servicii pentru societati sau fiducii, altii decat cei prevazuti la lit. e) si f);

h) agentii imobiliari;

i) alte entitati si persoane fizice care comercializeaza, in calitate de profesionisti, bunuri sau presteaza servicii, in masura in care efectueaza tranzactii in numerar a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 10.000 EUR, indiferent daca tranzactia se executa printr-o singura operatiune sau prin mai multe operatiuni care au o legatura intre ele.

Update: Conform Legii nr. 108 din 3 iulie 2020 privind modificarea si completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, dispare obligativitatea depunerii declaratiei privind beneficiarului real pentru urmatoarele categorii de persoane juridice:

a) Regiile autonome, companiilor si societatilor nationale si societatilor detinute integral sau majoritar de stat;

b) Persoanele juridice constituite doar din asociati persoane fizice, atunci cand acestia sunt singurii beneficiari reali.

Mai multe detalii aici: www.accace.ro/pentru-numite-categorii-de-persoane-juridice-dispare-obligativitatea-depunerii-declaratiei-privind-beneficiarul-real-news-flash/

Abordarea pe baza de risc

Abordarea pe baza de risc se realizeaza, la nivel national, prin cel putin urmatoarele componente:

a) stabilirea domeniilor si categoriilor de entitati raportoare pe baza analizei riscului de spalare a banilor si de finantare a terorismului la care acestea sunt expuse si stabilirea de obligatii administrative in scopul atenuarii acestor riscuri, precum si notificarea Comisiei Europene de catre Oficiu a situatiilor de extindere a categoriilor de entitati raportoare;

b) indeplinirea obligatiilor impuse la lit. a) prin masuri adoptate si aplicate de entitatile raportoare in functie de riscul individual evaluat.

Oficiul va asigura publicarea, pe pagina proprie de internet, a unei sinteze a evaluarii nationale de risc si va transmite autoritatilor de supraveghere elementele relevante din evaluarea nationala.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala transmite de indata un raport pentru tranzactii suspecte Oficiului atunci cand, in aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau iesirea din Comunitate, detinute de acestea la intrarea sau iesirea din Uniune, cunoaste, suspecteaza sau are motive rezonabile sa suspecteze ca bunurile/fondurile provin din savarsirea de infractiuni sau au legatura cu finantarea terorismului sau persoana a incalcat obligatiile stabilite prin acest regulament.

Entitatile raportoare au obligatia de a raporta catre Oficiu tranzactiile cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 10.000 EUR. Institutiile de credit si institutiile financiare definite conform prezentei legi vor transmite rapoarte online privind transferurile externe in si din conturi, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 15.000 EUR.

Masurile de cunoastere a clientelei

Entitatile raportoare, atunci cand aplica masurile de cunoastere a clientelei, au obligatia de a pastra in format letric sau in format electronic, intr-o forma admisa in procedurile judiciare, toate inregistrarile obtinute prin aplicarea acestor masuri, cum ar fi copii ale documentelor de identificare, monitorizarilor si verificarilor efectuate, inclusiv informatiilor obtinute prin mijloacele de identificare electronica necesare pentru respectarea cerintelor de cunoastere privind clientela, pentru o perioada de 5 ani de la data incetarii relatiei de afaceri cu clientul ori de la data efectuarii tranzactiei ocazionale.

Organele de urmarire penala vor comunica Oficiului, anual, stadiul de rezolvare a informarilor transmise, precum si cuantumul sumelor aflate in conturile persoanelor fizice sau juridice pentru care s-a dispus blocarea, ca urmare a suspendarilor efectuate ori a masurilor asiguratorii dispuse.

Masurile de cunoastere a clientelei sunt impartite, in acceptiunea legii, in masuri standard, masuri simplificate si masuri suplimentare, in functie de gradul de risc al clientului. Entitatile raportoare vor aplica masurile standard de cunoastere a clientelei in cazul entitatilor de la care primesc fonduri mai mari decat echivalentul in RON a 1.000 EUR.

O alta modificare este cea legata de persoanele expuse politic, in sensul in care nu mai sunt inclusi sub umbrela acestei notiuni consilierii prezidentiali si consilierii de stat, insa sunt introdusi membrii organelor de conducere ai partidelor politice. 

Update: Conform Legii nr. 108 din 3 iulie 2020 privind modificarea si completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, se modifica, de asemenea, si alineatul 4 al articolului 56, precizandu-se ca declaratia se depune in termen de 15 zile de la data la care a intervenit o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real.

Prin urmare, se elimina obligatia de depunere anuala in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale a declaratiei privind beneficiarul real.

In plus, articolul unic al Legii 108/2020 mentioneaza ca termenul de depunere a declaratiei privind datele de identificare ale beneficiarilor reali se prelungeste cu 12 luni de la intrarea in vigoare a legii pentru societatile inregistrate la Oficiul Registrului Comertului competent pana la data intrarii in vigoare a legii, cu exceptia celor enumerate mai sus.

Sanctiuni

Sanctiunile se vor majora dupa cum urmeaza:

  • Pentru persoanele fizice, contraventiile prevazute la alin. (1) lit. a), d) si g) se sanctioneaza cu avertisment sau amenda de la 25.000 RON la 150.000 RON, contraventiile prevazute la alin. (1) lit. b) se sanctioneaza cu avertisment sau amenda de la 20.000 RON la 120.000 RON, iar contraventiile prevazute la alin. (1) lit. c), e) si f) se sanctioneaza cu avertisment sau amenda de la 10.000 RON la 90.000 RON.
  • Pentru persoanele juridice, contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza cu avertisment sau cu amenda prevazuta la alin. (2) ale carei limite maxime se majoreaza cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscala incheiata, anterioara datei intocmirii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei. Sanctiunile si masurile pot fi aplicate membrilor organului de conducere si altor persoane fizice care sunt responsabile de incalcarea legii.

In situatia in care oricare dintre contraventiile de la alin. (1) este savarsita de o institutie financiara, alta decat cele supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, si daca aceasta este grava, repetata, sistematica sau o combinatie a acestora, fara a fi savarsita in astfel de conditii incat sa constituie infractiune, limitele superioare ale amenzilor prevazute la alin. (2) si (3) se majoreaza astfel:

a) pentru persoanele juridice cu 5.000.000 RON;
b) pentru persoanele fizice cu 50.000 RON.

Noi obligatii

Dispozitiile Legii nr. 129/2019 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative (in vigoare de la data de 21 iulie 2019) introduc obligatii noi:

1. Apare obligativitatea inregistrarii beneficiarilor reali in Registrul Beneficiarilor Reali, tinut de Oficiul National al Registrului Comertului.

Conform dispozitiilor art. 19 alin. (1), (2) si (5) din legea mentionata sunt stabilite atributii noi in sarcina Oficiului National al Registrului Comertului, care va organiza un registru central in care se vor inregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligatiei de inmatriculare in Registrul Comertului, cu exceptia regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale si societatilor detinute integral sau majoritar de stat.

In acest sens, persoanele juridice mentionate mai sus vor depune la inmatriculare, anual, sau ori de cate ori intervine o modificare, o declaratie in forma autentica privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul Beneficiarilor Reali.

Nerespectarea de catre reprezentantul legal al acestor persoane juridice a obligatiei de depunere a declaratiei privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 RON la 10.000 RON.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei se comunica Oficiului Registrului Comertului, in acesta fiind consemnat faptul ca nedepunerea declaratiei atrage dizolvarea societatii, in conditiile art. 237 din Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In termen de 12 luni de la intrarea in vigoare Legii nr. 129/2019, societatile inmatriculate pana la aceasta data, cu exceptia companiilor si societatilor nationale, precum si a societatilor detinute integral sau majoritar de stat, depun, prin grija reprezentantului legal, spre inregistrare in Registrul Beneficiarilor Reali, tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, declaratia sus-mentionata.

2. Actiunile la purtator vor fi convertite in actiuni nominative de catre societatile emitente, in termen de 18 luni.

De asemenea, Legea nr. 129/2019 modifica si completeaza unele acte normative, printre care si Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul obligativitatii conversiei actiunilor la purtator in actiuni nominative de catre societatile emitente.

Astfel, odata cu intrarea in vigoare a acestei legi, sunt abrogate dispozitiile legale privitoare la actiunile la purtator, capitalul social al societatilor pe actiuni fiind reprezentat doar prin actiuni nominative. De asemenea, se interzice emiterea de noi actiuni la purtator si efectuarea de operatiuni cu actiunile la purtator existente, iar in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a actului normativ, actiunile la purtator emise anterior intrarii in vigoare a legii vor fi convertite in actiuni normative.

Neindeplinirea, pana la expirarea termenului de 18 luni, a obligatiei de conversie, de catre societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni, da dreptul oricarei persoane interesate, precum si Oficiului National al Registrului Comertului, sa solicite tribunalului, sau, dupa caz, tribunalului specializat, dizolvarea societatii respective.

Totodata, daca in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a acestei legi, actiunile la purtator nu sunt convertite in actiuni nominative, acestea se anuleaza de drept, cu consecinta reducerii corespunzatoare a capitalului social, care se va inregistra in Registrul Comertului.

Pentru a accesa forma completa a legii:

GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Gestionam toate nevoile companiei tale sub o singura umbrela

Menține-ți afacerea la un nivel înalt de calitate și eficientă cu sprijinul unei echipe specializate de consultanți
  • Externalizarea serviciilor de contabilitate si raportare: Administrare si procesare documente contabile | Servicii de raportare financiara, contabila si statistica | Consultanta financiar-contabila | Scanare, extragere, validare si arhivare a documentelor financiar-contabile | Raportare financiara internationala | Microsoft Dynamics NAV | Recrutare de personal in domeniul financiar-contabil | Portal online contabilitate | Traininguri financiar-contabile
  • Externalizarea serviciilor de salarizare si administrare de personal: Servicii salarizare | Servicii administrare personal | Intocmirea fiselor de post si evaluarea performantei angajatului | Consultanta privind impozitul pe venit | Consultanta fiscala cetateni nerezidenti | Portal online salarizare & HR
  • Servicii de consultanta fiscala: Declaratii fiscale si alte servicii fiscale administrative (compliance) | Asistenta in timpul inspectiilor fiscale | Tax review (servicii de revizuire fiscala) | Consultanta fiscala cetateni nerezidenti | Consultanta fiscala tip abonament sau ad-hoc | Planificare fiscala internationala | Traininguri personalizate
  • Servicii de consultanta corporate: Infiintare si inregistrare societate | Lichidare societate | Reprezentare in fata autoritatilor locale | Sediu social virtual | Modificari in statutul juridic al companiei | Servicii de consultanta legate de implementarea GDPR | Company health check | Consultanta in legislatia muncii | Incadrarea in munca a cetatenilor straini in Romania
  • Servicii de consultanta juridica (prin intermediul unui cabinet de avocatura asociat): Proprietati imobiliare | Litigii | Proprietate intelectuala | Insolventa, reorganizare si faliment | Due diligence | Abonamente si consultanta ad-hoc
  • Servicii de consultanta in cadrul tranzactiilor: Due diligence si consultanta in cadrul tranzactiilor | Preturi de transfer | Fuziuni si achizitii
  • Portal online de consultanta
Împărtășește-ne nevoile tale și vom găsi împreună cele mai bune soluții
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram