Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Valoarea diurnei pentru deplasarile interne a fost majorata incepand cu 1 ianuarie 2019 | News Flash

22 ianuarie 2019

In Monitorul Oficial nr. 797/2018 a fost publicata Hotararea nr. 714/2018 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in interesul serviciului.

Astfel, potrivit prevederilor Hotararii nr. 714/2018, cuantumul indemnizatiei zilnice minime de delegare si detasare pe teritoriul Romaniei creste la 20 lei.

Descarca PDF

Drepturile acordate salariatilor pe perioada delegarii in tara

Printre modificarile aduse de actul normativ, in ceea ce priveste drepturile acordate salariatilor pe perioada delegarii in tara, se numara urmatoarele:

  • Persoana delegata intr-o localitate situata la o distanta cuprinsa intre 5 si 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca beneficiaza de o indemnizatie de delegare in cuantum de 20 lei/zi.
  • Persoana delegata intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca si care nu se poate inapoia la sfarsitul zilei de lucru beneficiaza de o alocatie zilnica de delegare compusa din o indemnizatie de delegare, in cuantum de 20 lei/zi si o alocatie de cazare, in cuantum de 230 lei/zi, in limita careia trebuie sa isi acopere cheltuielile de cazare.
  • Pentru delegarea cu o durata de o singura zi, precum si pentru ultima zi, in cazul delegarii dispuse pentru o perioadă mai lunga de o zi, nu se acorda alocatie zilnica de cazare. Indemnizatia de delegare se acorda numai daca durata delegarii este de cel putin 12 ore.
  • Numarul zilelor calendaristice in care persoana se afla in delegare se calculează de la data si ora plecarii pana la data si ora inapoierii mijlocului de transport din si in localitatea unde isi are locul permanent de munca, considerandu-se fiecare 24 de ore cate o zi de delegare.

Drepturile acordate salariatilor pe perioada detasarii in tara

De asemenea, actul normativ cuprinde modificari similare si in ceea ce priveste drepturile acordate salariatilor pe perioada detasarii in tara, astfel:

  • Persoana detasata intr-o localitate situata la o distanta cuprinsa intre 5 si 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca beneficiaza de o indemnizatie de detasare in cuantum de 20 lei/zi.
  • Persoana detasata intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca si care nu se poate inapoia la sfarsitul zilei de lucru i se asigura cazarea gratuita de catre autoritatea sau institutia publica la care este detasata. Personalului detasat i se poate deconta chiria, platita pe baza unui contract de inchiriere incheiat in conditiile legii, in limita a maximum 230 lei/zi.
  • Numarul zilelor calendaristice pentru care se acorda indemnizatia de detasare este cel prevazut in actul prin care s-a dispus detasarea.

Conform reglementarilor fiscale aplicabile in prezent, diurna acordata salariatilor in tara pentru desfasurarea activitatii in interes de serviciu, in limita a 2,5 ori nivelul legal, este scutita de la plata impozitului pe venit si a contributiilor sociale.

In urma modificarii aduse de Hotararea nr. 714/2018, limita maxima netaxabila a crescut, astfel, de la 42,5 lei la 50 lei pe zi, in cazul angajatorilor din domeniul privat.

Pentru sumele acordate de angajator care depasesc aceste valori, se vor aplica atat impozit pe venit, cat si contributii sociale, fiind asimilate veniturilor de natura salariala.

CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
downloadcrosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram