Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Termenele de acordare a concediilor medicale. Atenţie la excepţiile prevăzute în normele metodologice !

22 iulie 2013

Pornind de la prevederile art. 1 al OUG 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în care sunt definite persoanele care beneficiază de concedii medicale, putem spune că persoanele asigurate trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a avea dreptul şi la plata indemnizaţiei. Însă, pe lângă aceste aspecte, trebuie respectate şi regulile de acordare a concediilor medicale pentru a fi în concordanţă cu cerinţele legislative.

Astfel, persoanele asigurate au dreptul la concedii medicale şi la plata indemnizaţiei, dacă :

  • sunt încadrate în muncă, desfăşoară activităţi dependente sau independente,
  • desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului,
  • se află în perioada în care beneficiază de plăţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj,
  • sunt asociaţi, comanditari sau acţionari,
  • încheie contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile îndeplinirii unui stagiu de cotizare.

Dreptul asiguraţilor la concedii medicale este condiţionat şi de plata contribuţiei aferente de către persoanele juridice sau fizice, în cotă de 0,85% aplicată la fondul de salarii realizat.

Potrivit legii, stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, însă există şi excepţii de la această regulă, printre ele fiind cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA, când dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă nu sunt condiţionate de realizarea stagiului de cotizare. De asemenea, concediul şi indemnizaţia pentru risc maternal nu sunt condiţionate de stagiu de cotizare. În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, pentru situaţiile menţionate, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia.

Certificatele medicale sunt emise de medicul curant, în înţelesul legii, acesta fiind orice medic aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum şi orice alt medic cu autorizaţie de liberă practică valabilă şi care încheie o convenţie în acest sens cu casele de asigurări de sănătate.

Tipurile concediilor medicale acordate sunt următoarele :

  • concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
  • concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
  • concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
  • concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal

Termenele de acordare

Conform legii, certificatele de concediu medical se completează şi se eliberează la data la care se acordă consultaţia medicală, stabilindu-se numărul necesar de zile de concediu medical.

Normele metodologice de aplicare a OUG 158/2005 prevăd că « data de la care începe valabilitatea concediului medical poate fi ulterioară datei acordării numai în cazul certificatelor de concediu medical “în continuare”. »

În situaţia imposibilităţii prezentării asiguratului la medic, se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore.

Certificatele de concediu medical se pot elibera şi la o dată ulterioară, numai pentru luna anterioară, pentru următoarele situaţii:

  • concediu medical pentru sarcină şi lăuzie;
  • pentru perioada de internare în spital, dar procedura este diferită :

a) eliberarea certificatelor se va face doar la externare, iar ca excepţie sunt situaţiile în care durata internării este mai mare de 30 de zile, iar certificatul medical va fi eliberat lunar ;

b) după expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, medicul de familie, la recomandarea medicului curant, poate prelungi concediul medical cu maxim 7 zile calendaristice pentru aceeaşi afecţiune, urmând ca, în cazul menţinerii incapacităţii temporare de muncă, să trimită pacientul la medicul din ambulatoriul de specialitate ;

  • pentru aparat gipsat, numai de către medicul ortoped/chirurg;
  • când este necesar avizul medicului expert, la certificatele medicale cu durată peste 90 de zile.

De asemenea, potrivit art. 31 din Normele de aplicare, « în caz de urgenţe medico-chirurgicale, pentru care gradul de severitate al bolii nu impune internarea în spital, concediul medical se acordă de medicul care a asistat urgenţa (medic de familie, medic din ambulatoriu de specialitate, de la camera de gardă, ambulanţă, centru de permanenţă), pentru o perioadă de maximum 5 zile calendaristice. Dacă incapacitatea temporară de muncă se menţine, concediul medical poate fi prelungit de medicul curant, pentru aceeaşi afecţiune, dar nu pentru cod de indemnizaţie de urgenţă (06), în condiţiile şi pe duratele stabilite de lege. »

În cazul în care persoanele asigurate sunt diagnosticate cu anumite boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii, TBC, acestea beneficiază de certificate de concediu medical eliberate pentru perioade de maxim 30 de zile calendaristice emise lunar numai de medicul curant. Prin exceptie, conform art. 20 din Normele metodologice de aplicare a OUG 158/2005, dacă certificatul de concediu medical se eliberează în data de 1 a lunii cu durată de 31 de zile, medicul curant poate acorda certificatul de concediu medical pentru întreaga lună, chiar dacă aceasta depăşeşte maximul de 30 de zile.

Certificatele medicale se mai pot emite retroactiv şi pentru situaţiile în care persoanele asigurate au urmat un tratament în străinătate (în termen de maxim 15 zile de la data revenirii în ţară, pe baza actelor justificative avizate) precum şi în cazul în care asiguraţii s-au aflat în incapacacitate de muncă temporară în străinătate, în baza documentelor justificative avizate (în termen de maxim 5 zile de la data obţinerii avizelor necesare conform legii).

Practica medicală însă a demonstrat de multe ori faptul că aceste condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, nu sunt respectate, angajatorii aflându-se deseori în situaţia de a solicita modificări pe certificatele de concedii medicale prezentate de salariaţi. În anul 2010, datorită necesităţii controlului asupra volumului mare de certificate medicale acordate, s-a modificat legea, astfel încât să fie dovedită veridicitatea motivelor pentru care s-a acordat efectiv concediul medical, respectiv prin verificarea la domiciliu a persoanei asigurate, pentru a se stabili dacă aceasta este într-adevăr bolnavă. Constituie contravenţie eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

Însă, din nou practica nu a coincis cu prevederile legii destul de permisive în acest sens, iar eliberarea certificatelor medicale a continuat fără a da posibilitatea angajatorului de a refuza la plată indemnizaţia sau de a o opri în momentul constatării vreunei neconcordanţe.

Durata concediilor medicale şi plata indemnizaţiei

Persoanele asigurate sunt obligate să anunţe plătitorul despre acordarea concediului medical şi să prezinte certificatul de concediu medical pentru plata indemnizaţiei pană cel mai tarziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care s-a  acordat concediul.

Ca o excepţie de la regula sus-menţionată, legea permite solicitarea plăţii indemnizaţiei pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.

Perioada pentru care medicul de familie poate acorda concediu medical pentru un asigurat pentru incapacitate temporară de muncă este de maxim 45 de zile calendaristice în ultimul an, iar după această perioadă eliberarea certificatelor de concediu medical se va face numai de către medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, în caz de internare, cu încadrarea în duratele maxime prevăzute de lege.

Numărul maxim de zile remunerate pentru incapacitate temporară de muncă este de 183 de zile în interval de un an.

O altă excepţie prevăzută de Normele metodologice de aplicare a OUG 158/2005, este durata maximă de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unor boli speciale, perioadă ce poate ajunge până la 1 an şi 6 luni, în condiţiile legii.

La certificatele medicale cu durata peste 90 de zile, prelungirea trebuie aprobată de medicul expert al asigurărilor sociale, iar plata indemnizaţiei se va face până la împlinirea termenului de 183 de zile. Însă, medicul expert poate emite avizul de pensionare de invaliditate după împlinirea termenului de 90 de zile a concediului medical, caz în care plata indemnizaţiei aferente se va face până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a emis avizul, respectând durata maximă de acordare a concediului.

Plata indemnizaţiei pentru concediul medical pentru îngrijire copil bolnav în vârstă de până la 7 ani sau copil cu handicap pentru afecţiuni intercurente până la vârsta de 18 ani, se efectuează pentru o perioadă maximă de 45 de zile calendaristice, în interval de un an pentru fiecare copil. Ca excepţie de la această regulă, perioada concediului medical poate fi prelungită până la 90 de zile, în cazul în care copilul este diagnosticat cu  boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenţii chirurgicale, urmând ca prelungirea să fie acordată în condiţiile legii cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram