Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Transferul salariaților la un nou angajator (studiu de caz: operarea înregistrărilor în Revisal)

25 aprilie 2024
Articolul este disponibil și în limba
engleză

Potrivit dispozițiilor legale în materie, preluarea salariaților este posibilă în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia, conform  art. 173 din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora.

Având în vedere dispozițiile art. 173 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 67/2006, toate drepturile și obligațiile cedentului (persoana care își pierde calitatea de angajator față de salariați) care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului (persoana care dobândește calitatea de angajator față de salariați).

Transferul nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent sau de către cesionar, astfel cum este prevăzut la art. 173 alin. (3) din Codul muncii, respectiv art. 7 din Legea nr. 67/2006.

Ca urmare a cesiunii/fuziunii se produce implicit și transferul  salariaților. Prin urmare, drepturile și obligațiile salariaților care decurg din contractele de muncă existente sunt transferate integral cesionarului.

În cazul transferului, contractele individuale de muncă își produc în continuare efectele, acestea fiind preluate de noul angajator. Transferul presupune o modificare a contractului individual de muncă cu privire la angajator și eventual a locului de muncă. Această modificare se produce la data transferului întreprinderii, unității sau al unor părți ale acestora, fiind prevazută în mod expres de lege, și nu reprezintă manifestarea de voință a părților (angajat – angajator).

Contractele individuale de muncă nu încetează, ci vor fi transferate cesionarului care devine noul angajator în temeiul contractului de fuziune/cesiune încheiat între cele două societăți care trebuie să conțină și prevederi cu privire la salariații transferați.

Anterior datei transferului, atât cedentul cât și cesionarul au obligația de a informa în scris reprezentanții salariaților sau, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți ori desemnați, pe salariații proprii, cu cel puțin 30 de zile înainte de data transferului, cu privire la:
a)    data transferului sau data propusă pentru transfer;
b)    motivele transferului;
c)    consecinţele juridice, economice şi sociale ale transferului pentru salariaţi;
d)    măsurile preconizate cu privire la salariaţi;
e)    condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă.

De asemenea, conform art. 174 din Codul muncii, cedentul și cesionarul au obligația de a informa și consulta, anterior transferului, sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților cu privire la implicațiile juridice, economice și sociale asupra salariaților, decurgând din transferul de proprietate.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 67/2006 cesionarul are obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia.
Prin acord între cesionar și reprezentanții salariaților, clauzele contractului colectiv de muncă valabil în momentul efectuării transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului.

Potrivit Directivei 2001/23/CE, coroborat cu art. 8 din Legea nr. 67/2006 în cazul în care transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă în detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru încetarea contractului individual de muncă.
Astfel, în cazul în care contractul  de muncă încetează, angajatorul este considerat răspunzător numai în măsura în care s-a produs un prejudiciu salariatului.
Dacă încetarea contractului are loc din voința angajatului, prin demisie, fără însă a-i fi afectate drepturile/condițiile de muncă, atunci angajatorul nu mai este considerat răspunzător de încetarea raporturilor de muncă.

Nu în ultimul rând, menționăm faptul că trebuie avut în vedere ca transferul salariaților să fie evidențiat în Registrul general de evidență a salariaților, ținând cont de faptul că angajații vor presta activitate pentru un nou angajator.

CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram