In Monitorul Oficial nr. 209/2020, a fost publicata Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant.
Astfel, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant unde acestia sunt inscrisi, ca urmare a conditiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situatii extreme decretate astfel de catre autoritatile competente cu atributii in domeniu, se acorda zile libere unuia dintre parinti pentru supravegherea copiilor.
Angajatii pot beneficia de zile libere daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
- au copii cu varsta de pana la 12 ani, inscrisi in cadrul unei unitati de invatamant sau au copii cu dizabilitati cu varsta de pana la 18 ani, inscrisi in cadrul unei unitati de invatamant;
- locul de munca ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.
In aceste conditii, parintii au dreptul la zile libere platite pe toata perioada in care autoritatile competente decid inchiderea respectivelor unitati de invatamant.
De aceste drepturi beneficiaza si persoana singura din familia monoparentala, respectiv reprezentantul legal al copilului, precum si persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de copil.
Zilele libere se acorda la cererea unuia dintre parinti, depusa la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul in perioada in care autoritatile competente decid inchiderea respectivelor unitati de invatamant.
Cererea trebuie insotita de o declaratie pe propria raspundere a celuilalt parinte, din care sa rezulte ca acesta nu a solicitat la locul sau de munca zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.
Aceasta conditie nu se aplica persoanei singure din familia monoparentala, respectiv acordarea dreptului se va face doar pe baza de cerere.
Datorita specificului unor domenii de activitate, pot beneficia de zile libere, insa doar cu acordul angajatorului, si angajatii din unitatile:
- sistemului energetic national, din unitatile operative de la sectoarele nucleare;
- cu foc continuu;
- sanitare si de asistenta sociala;
- de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice;
- din transporturile pe caile ferate;
- care asigura transportul in comun si salubritatea localitatilor;
- aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa.
Prevederile Legii nr. 19/2020 se aplica tuturor angajatilor din mediul public si privat.
Indemnizatia pentru fiecare zi libera este in cuantum de 75% din salariul corespunzator unei zile lucratoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
De exemplu: 75% din 5429 RON/luna reprezentand salariul mediu brut; astfel plafonul = 4072 RON/luna, acesta fiind salariul brut lunar maxim ce poate fi platit unui parinte care ramane acasa conform acestei legi.
Numarul efectiv de zile libere platite ce pot fi acordate va fi stabilit de Guvern, prin hotarare.
Indemnizatia platita de angajator va fi suportata din fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, doar pe perioada in care autoritatile competente decid inchiderea unitatilor de invatamant, modalitatea efectiva de aplicare urmand sa fie stabilita printr-o hotarare de Guvern.

CONTACT
Andreea Paun
Payroll Supervisor
E-mail: andreea.paun@accace.com