Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID GDPR
Afla mai multe
CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Negocierea contractului colectiv de munca

16 august 2016

Contractul colectiv de munca reprezinta conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati − reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, pe de alta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Prin incheierea contractelor colective de munca se urmareste promovarea si apararea intereselor partilor semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de munca, in vederea asigurarii pacii sociale.In prezent, reglementari legale privind contractul colectiv de munca se regasesc in Codul Muncii si in Legea dialogului social nr. 62/2011.

Negocierea contractelor colective de munca la nivel de companie/unitate

Contractele colective de munca se pot negocia la nivel de unitati, grupuri de unitati si sectoare de activitate. Astfel, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, negocierea colectiva la nivel de unitate este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati.

La negocierea clauzelor si incheierea contractelor colective de munca, partile sunt egale si libere. Partile, reprezentarea acestora, precum si procedura de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca sunt stabilite potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011. Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor, clauzele contractelor colective de munca producand efecte pentru toti angajatii din cadrul unei companii.

Initiativa negocierii contractului colectiv de munca apartine angajatorului care, potrivit art. 129 din Legea dialogului social, initiaza negocierea colectiva cu cel putin 45 de zile calendaristice inaintea expirarii contractelor colective de munca sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca.

In situatia in care angajatorul nu initiaza negocierea, aceasta va incepe, la cererea scrisa a reprezentantului sau a reprezentantilor angajatilor, in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitarii. In cazul in care in cadrul unei companii nu exista un contract colectiv de munca, partile pot conveni negocierea acestuia in orice moment. Durata negocierii colective nu poate depasi 60 de zile calendaristice decat prin acordul partilor.

In momentul derularii negocierilor in vederea incheierii Contractului Colectiv de Munca, Angajatorul va propune un proiect al Contractului Colectiv de Munca, cuprinzand clauzele pe care le va supune negocierii cu reprezentantul/ reprezentantii salariatilor.

Clauzele contractelor colective de munca la nivel de companie/unitate

In privinta clauzelor contractelor colective de munca, legislatia in vigoare prevede ca acestea pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege.

Astfel, la incheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajatilor au un caracter minimal, contractele colective de muncă neputand contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin alte prevederi legale aplicabile.

Durata, inregistrarea si modificarea contractului colectiv de munca la nivel de unitate

In ceea ce priveste durata contractelor colective de munca, acestea pot fi incheiate pentru o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni si mai mare de 24 de luni. Partile pot stabili prelungirea aplicarii contractului colectiv de munca, in conditiile stabilite de lege, o singura data, cu cel mult 12 luni.

Contractul colectiv de munca la nivel de companie/unitate si actele aditionale la acesta se incheie in forma scrisa si se inregistreaza prin grija partilor la Inspectoratul Teritorial de Munca din raza judetului in care Angajatorul are stabilit sediul social.

Clauzele contractului colectiv de munca sunt aplicabile de la data inregistrarii lor la autoritatea competenta sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor. Orice modificare adusa contractului colectiv de munca trebuie consemnata intr-un act aditional semnat de toate partile care au incheiat contractul si inregistrat in conditiile legii la autoritatea unde a fost inregistrat si contractul colectiv.

Incetarea contractului colectiv de munca la nivel de companie/unitate

Conform prevederilor legale in vigoare, contractul colectiv de munca inceteaza in urmatoarele cazuri:

  • la implinirea termenului pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia, in conditiile legii;
  • la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a unitatii;
  • prin acordul partilor.

Contractul colectiv de munca nu poate fi denuntat unilateral.

Refuzul angajatorului de a incepe negocierea contractului colectiv de munca constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Important! Atunci cand data de expriare este o zi nelucratoare, inregistrarea in Revisal se va face fie in ziua lucratoare anterioara, fie cel tarziu in prima zi lucratoare in care angajatul nu se mai prezinta la postul sau.

GHID GDPR
Afla mai multe
CALCULATOR SALARII
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram