Cesiunea de creanta – modalitate de transmitere a obligatiilor

Codul Civil trateaza cesiunea de creanta ca modalitate de transmitere a obligatiilor printr-un contract,  prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit.

Creditorul care transmite creanta poarta denumirea de creditor cedent, persoana care preia creanta se numeste cesionar, iar debitorului a carui creanta se cedeaza se numeste debitor cedat, cedentul si cesionarul fiind partile contractului de cesiune, iar debitorul cedat avand doar calitatea de tert. In cazul in care cesiunea este cu titlu gratuit, aceasta va trebui sa respecte regulile contractului de donatie, precum si forma autentica obligatorie pentru valabilitatea contractului. In cazul in care aceasta se face cu titlu oneros, completarile contractului de cesiune se vor face cu prevederile contractului de vanzare.

Calitatea debitorului de terta persoana fata de contractul de cesiune ii permite acestuia sa ignore contractul pana la momentul indeplinirii conditiilor de opozabilitate cerute de Codul Civil. Cesiunea incepe sa-si produca efectele fata de debitorul cedat de la data notificarii facuta prin executorul judecatoresc sau de la data acceptarii facute de debitor prin act autentic sau sub semnatura privata.

Cu toate ca cesiunea de creanta intervine fara a se cere consimtamantul debitorului cedat, ea nu poate dauna debitorului, motiv pentru care acesta isi pastreaza dreptul de a opune cesionarului toate exceptiile pe care le putea opune si cedentului.

Societatile comerciale apeleaza de regula la cesiunea de creanta in doua situatii:

a)    Cand facturile al caror termen de recuperare a fost depasit sau sansele de recuperare a soldurilor facturii sunt destul de mici, cedeaza in schimbul unei sume de bani creanta catre persoane juridice specializate in recuperari de creante;

b)    Cand compania cedeaza creanta catre terti cu titlu gratuit ca o posibilitate de acoperire a unor datorii, atunci cand creantele nu au ajuns inca la scadenta in vederea stingerii unei datorii.

Contractele de preluare in aceste doua cazuri trebuie sa prevada un minimum de informatii cu privire la:

• valoarea nominala a creantelor cedate;
• pretul cesiunii;
• termenele de plata.

Din punct de vedere contabil, societatile trebuie sa retina ca diferenta dintre valoarea creantei preluate prin cesionare si suma achitata cedentului reprezinta venit pentru cesionar si respectiv cheltuieli pentru cedent. Data constatarii drepturilor si obligatiilor potrivit clauzelor contractuale reprezinta momentul recunoasterii venitului si al cheltuielilor.

In cazul in care contractele de cesiune de creante indeplinesc conditiile legale din punct de vedere fiscal, veniturile si cheltuielile rezultate ca urmare a tranzactiilor de cesiune vor fi luate in calcul la determinarea profitului impozabil. Asadar, venitul obtinut este impozabil in ceea ce priveste profitul obtinut, iar cheltuielile vor reprezenta valoarea creantelor comerciale instrainate, care, potrivit legii, pentru cedent sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii din venituri impozabile.

In practica, s-a constatat o abundenta de cesionari de creante, mai ales de catre banci sau firme ce presteaza servicii de telefonie catre firme de recuperari creante, urmate de plangeri din partea clientilor la autoritatile statului.

In data de 04.04.2016, prin Decizia nr.9 pronuntata in Dosarul nr. 21531/197/2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat faptul ca toti cei care sunt executati silit, sau se judeca in cadrul unei contestatii la executare in care Banca, Firma de Leasing sau ORICE alt creditor persoana juridica este reprezentat de catre un recuperator, pot invoca lipsa calitatii de reprezentant conform art.  82 Cod de Procedura Civila.

Concluzionand, cesiunea de creanta reprezinta o modalitate de transmitere a obligatiilor ce este in avantajul partilor, un mecanism ce ajuta la recuperarea creantelor si da posibilitatea, in mod special persoanelor juridice, sa participe activ la circuitul civil.