Codul Civil, prin art. 1599, defineste preluarea de datorie ca fiind transmiterea de catre debitor a obligatiei de a plati o suma de bani ori de a executa o alta prestatie catre o alta persoana.
Codul Civil prevede doua modalitati de preluare a datoriei:
1.Incheierea unui contract intre debitorul initial si noul debitor
Notam faptul ca primul contract corespunde definitiei preluarii de datorie vazuta ca transmisiune (cesiune) a datoriei de la debitor catre o alta persoana, cu diferenta notabila fata de o veritabila cesiune, a necesitatii obtinerii consimtamantului creditorului pentru producerea efectelor juridice specifice.
De la comunicarea cesiunii pentru obtinerea acordului, creditorul are la indemana un termen rezonabil pentru raspuns. Mai mult de atat, in termenul de raspuns, contractantii pot modifica sau schimba contractul.
In cazul in care, la expirarea termenului prin care s-a solicitat consimtamantul creditorului acesta nu este dat, cel care a preluat datoria este obligat sa il elibereze pe debitor, executand la timp obligatia. Cu toate ca acest aspect pare a fi, la prima citire, fara logica, mentionam faptul ca un contract se considera incheiat la data darii consimtamantului de catre ambele parti contractante. In acest caz, consimtamantul creditorului nu afecteaza valabilitatea contractului, fiind cerut pentru opozabilitatea preluarii de datoriei.
2.Incheierea unui contract intre creditor si noul debitor
In cel de al doilea caz, principalul efect al preluarii de datorie consta in inlocuirea debitorului initial cu noul debitor in limitele art. 1601 Cod Civil ( starea de insolvabilitate a noului debitor necunoscuta de catre creditor la data incheierii contractului duce la ineficacitatea noii obligatii).
In cazul unui preluari de datorii valabile, creditorul va avea dreptul de a se indrepta impotriva noului debitor pentru a-si fructifica toate drepturile pe care le are in legatura cu datoria preluata. Legiuitorul face referire si la efectele preluarii de datorie asupra existentei garantiilor, stipuland faptul ca preluarea datoriei nu va avea niciun efect asupra existentei garantiilor creantei, in afara de cazul in care acestea nu pot fi despartite de persoana debitorului.
In cazul tertului care a constituit o garantie pentru realizarea creantei (cazul in care cineva gireaza indeplinirea obligatiei cu bunurile proprii), cat si in cazul fideiusorului, lipsa acordului acestora la preluarea datoriei va duce la stingerea garantiilor.
Art. 1603 prevede mijloace de aparare, legiferand faptul ca noul debitor are dreptul si poate opune toate mijloacele de aparare pe care le avea debitorul initial, cu exceptia compensatiei sau a oricarei altei prestatii personale a acestuia din urma.
Preluarea de datorie este un procedeu juridic des folosit in mediul de afaceri de catre companiile inregistrate pe teritoriul Romaniei cu asociati din afara tarii, care acumuleaza datorii pe care nu le pot onora. Acestea se pot baza pe sprijinul asociatiilor in onorarea creantelor.
De asemenea, preluarea de datorie este folosita in relatiile cu institutiile bancare de catre grupurile de firme care se pot mentine pe piata prin preluarea datoriei de catre una dintre companiile din grup, pentru a evita insolventa acesteia din urma.
Preluarea de datorie reprezinta un instrument direct prin care un tert poate, pe de-o parte, sa vina in ajutorul partilor dintr-un contract de credit, astfel incat banca sa obtina un debitor solvabil si pe de alta parte, debitorul sa „scape” de datorie.
Concluzionand, preluarea de datorie reprezinta o modalitate de transmitere si transformare a unei obligatii, fiind o solutie viabila, o institutie prin care se realizeaza, in mod direct, pe cale conventionala, transferul unei datorii dintr-un patrimoniu intr-altul, dar care este supus controlului creditorului.
