Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Tratamentul fiscal aplicabil autoturismelor. In ce conditii se acorda deductibilitatea integrala?

30 mai 2016

Desi a trecut aproape jumatate de an de la introducerea noului Cod Fiscal, pentru multe companii modificarile aduse de acesta nu au clarificat si tratamentul fiscal aplicabil masinilor utilizate exclusiv in scopul desfasurarii activitatii, exclusiv in scopul personal al angajatilor sau cu utilizare mixta. Mai jos aveti o serie de clarificari referitoare la  tratamentul fiscal aplicabil pentru aceste vehicule.

Impozitul pe profit si TVA

Avand in vedere ca prevederile impozitului pe profit si TVA sunt similare in ceea ce priveste tratamentul fiscal aplicat pentru utilizarea autoturismelor, am efectuat o analiza atat din perspectiva impozitului pe profit, cat si din perspectiva TVA.Cheltuielile si TVA-ul aferente vehiculelor care se clasifica avand o masa mai mare de 3.500 kg si mai mult de 9 locuri, inclusiv scaunul soferului, sunt tratate ca fiind integral deductibile. Sunt, de asemenea, deductibile cheltuielile si TVA-ul pentru orice tip de vehicul utilizat intr-una din urmatoarele situatii:

  • Exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si protectie si servicii de curierat;
  • De agentii de vanzari si de achizitii;
  • Pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
  • Pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane sau pentru instruire de catre scolile de soferi;
  • Ca marfuri, in scop comercial.

In conformitate cu prevederile legale, cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate (cu exceptia amortizarii pentru care se aplica norme speciale) care nu sunt utilizate exclusiv pentru activitatea economica, avand o masa totala maxima autorizata care nu depaseste 3.500 kg si au maxim 9 locuri, inclusiv scaunul soferului, sunt deductibile in limita de 50%.

Regula de deductibilite de 50% se aplica, de asemenea, si in ceea ce priveste dreptul de deducere a TVA-ului pentru vehiculele descrise mai sus.

Cheltuielile supuse acestei limitari includ cheltuielile direct atribuibile vehiculelor, inclusiv cele aferente contractelor de leasing, cum ar fi: combustibilul, piesele de schimb, taxe locale, asigurare auto obligatorie, inspectiile tehnice periodice, chirie, cheltuiala nedeductibila aferenta TVA-ului rezultata din aplicarea limitarii de 50%, dobanzi, comisioane, diferentele nefavorabile de curs valutar etc.

In ce conditii se acorda deductibilitatea integrala?

Se acorda deductibilitatea integrala pentru cheltuielile mentionate mai sus numai in cazul in care vehiculele sunt utilizate exclusiv in scopuri economice si in conditiile in care acestea sunt justificate cu documente financiar contabile si cu foi de parcurs. Conform Codului Fiscal, foile de parcurs trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii:

  • Categoria de vehicul utilizat;
  • Scopul si locul deplasarii;
  • Kilometrii parcursi;
  • Norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.

Prin excludere, putem interpreta ca in cazul autovehiculelor pentru care se aplica tratamentul de 50% nu este obligatorie intocmirea foilor de parcurs.

In cazul in care vehiculul este folosit atat in scop economic, cat si in scop personal, insa este considerat integral deductibil (deoarece este utilizat in situatiile descrise mai sus), recomandam folosirea foii de parcus ca si document justificativ, pentru a delimita cat se foloseste in scop economic de cat se foloseste in scop personal,

Beneficii in natura

Potrivit Codului Fiscal, nu sunt considerate venituri salariale avantajele sub forma acordarii in scop personal a vehiculelor pentru care s-a aplicat limitarea deductibilitatii de 50%.

In ceea ce priveste masinile pentru care s-a acordat deductibilitate integrala, dar sunt folosite si in scop personal, se considera ca fiind beneficiu in natura partea care a fost folosita in scop personal. Astfel, pentru a calcula valoarea beneficiului in natura se va folosi urmatoarea formula:

Beneficiu in natura = (1,7% din valoarea de intrare sau valoarea chiriei impartit la numarul total de km parcursi intr-o luna) si apoi multiplicat cu numarul de km folositi in scop personal.

Studiu de caz

Pentru a clarifica mai mult tratamentul fiscal aplicabil vehiculelor am pregatit urmatorul exemplu:

Compania Alfa detine in proprietate 3 masini A, B si C. Aceste masini sunt folosite astfel:

  • A este folosita de catre un agent de vanzari. In timpul liber masina A este folosita de catre agentul de vanzari in scop personal.
  • B este folosita de catre directorul general al Alfa. Acesta foloseste masina in scop mixt.
  • C este folosita in scop personal de catre un angajat.

In luna aprilie 2016, societatea Alfa inregistreaza urmatoarele cheltuieli cu masinile (fara TVA):

  • Combustibil: A: 600 lei; B: 120 lei si C 60 lei.
  • Piese de schimb: B 240 lei;

In luna aprilie, masina A, care este folosita de agentul de vanzari, a parcurs un total de 120 km din care 20 km in scop personal. Valoarea de intrare a masinii A este de 45.000 lei.

Pentru luna aprilie, tratamentul fiscal aplicat de Alfa va fi urmatorul:

  • Pentru masina A sunt considerate integral deductibile cheltuielile si TVA-ul, insa pentru partea folosita in scop personal vor fi considerate beneficiu in natura. Pentru aceasta masina va fi necesar sa se intocmeasca foi de parcurs.
  • Pentru masina B sunt limitate la 50% cheltuielile si TVA-ul. Aplicandu-se limitarea de 50% la deductibilitate nu va fi nevoie sa se intocmeasca foi de parcurs.
  • Pentru masina C sunt limitate la 50% cheltuielile si TVA-ul. Motivul acestui tratament fiscal este acela ca nefiind nevoie de intocmirea foilor de parcurs se va putea considera utilizare mixta fara sa se faca dovada.
  • Folosirea masinilor B si C nu vor fi considerate avantaje in natura, deoarece au limitat deducerea cheltuielilor la 50%.
  • TVA 

TVA deductibil=*20%=162 lei

TVA nedeductibil=(120+60+240)*50%*20%=42 lei 

  • Impozit pe profit

 Cheltuieli deductibile=600+(120+60+240)*50%]=810 lei

Cheltuieli nedeductibile=(120+60+240+42)*50%=231 lei. 

  • Beneficii in natura (BIN)

BIN=(20km/120km)*1,7%*45.000 lei =127 lei

Aceasta suma va fi impozitata conform unui venit salarial.

In concluzie, masinile folosite exclusiv in scopuri economice sunt integral deductibile in ceea ce priveste impozitul pe profit, TVA-ul si beneficiile in natura. In timp ce tratamentul fiscal aplicabil celorlalte masini se clasifica in functie de utilizare sau tip de masina in una din cele trei arii de impozitare.

Beneficiarul indemnizatiei pentru cresterea copilului este obligat sa comunice, in scris, reluarea activitatii si orice modificare intervenita in situatia sa, de natura sa determine incetarea sau suspendarea platii drepturilor, in termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia.

GHID FISCAL
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram