Înapoi la secțiunea de NOUTĂȚi
GHID INFIINTARE SOCIETATI
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar

Punerea in intarziere a debitorului: un pas premergator executarii silite

10 ianuarie 2012

Punerea in intarziere a debitorului este o conditie premergatoare declansarii executarii silite, reprezentand o ultima atentionare ca debitorul se afla in intarziere, precum si o modalitate prin care acesta este somat sa isi indeplineasca obligatia.

Cum se poate pune in intarziere debitorul?
Dispozitiile art. 1521 din Codul Civil prevad faptul ca punerea in intarziere poate opera in doua moduri:

  • La cererea creditorului;
  • De drept.

Punerea in intarziere la cererea creditorului

Debitorul poate fi pus in intarziere fie printr-o notificare scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin cererea de chemare in judecata. In cazul in care legea sau contractul nu prevad modul de comunicare al notificarii, aceasta se va face prin intermediul executorului judecatoresc sau printr-un alt mijloc ce asigura dovada comunicarii.

Notificarea trebuie sa acorde debitorului un termen de executare tinand seama de natura obligatiei si de imprejurari. In cazul in care notificarea nu acorda un astfel de termen, debitorul poate sa execute obligatia intr-un termen rezonabil.

Odata notificat debitorul, creditorul are posibilitatea suspendarii propriei obligatii sau poate cere daune-interese, neputand, insa, sa ceara sau sa treaca la executarea silita a obligatiei sau sa obtina, daca obligatia este contractuala, rezolutiunea sau rezilierea contractului.

In cazul in care creditorul intenteaza cererea de chemare in judecata inainte ca debitorul sa fie pus in intarziere, debitorul are posibilitatea de a executa obligatia intr-un termen rezonabil de la data cand i-a fost comunicata, iar cheltuielile de judecata cad in sarcina creditorului.

Punerea de drept in intarziere

Faptul ca debitorul este „de drept in intarziere” inseamna ca nu mai este necesara indeplinirea niciunei formalitati de punere in intarziere, ci debitorul se afla in intarziere in mod automat, adica prin efectul legii.

Potrivit legii, debitorul este de drept in intarziere in oricare din urmatoarele situatii:

  • Cand intr-un contract s-a stipulat in mod expres ca simpla implinire a termenului stabilit pentru executarea unei obligatii produce un asemenea efect;
  • Cand obligatia nu putea fi executata in mod util decat intr-un anumit termen pe care debitorul l-a lasat sa treaca, sau cand nu a executat-o imediat desi exista urgenta;
  • Cand, prin fapta sa, debitorul a facut imposibila executarea in natura a obligatiei sau cand debitorul a incalcat o obligatie de a nu face; 
  • Cand debitorul si-a manifestat in mod neindoielnic fata de creditor intentia de a nu executa obligatia sau cand, fiind vorba de o obligatie cu executare succesiva, refuza ori neglijeaza sa isi execute obligatia in mod repetat;
  • Cand nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani, obligatie asumata in exercitarea unei activitati cu titlu profesional;
  • Cand obligatia se naste din savarsirea unei fapte ilicite extracontractuale;
  • In orice alte cazuri stipulate expres de lege.

Din momentul in care debitorul se afla in intarziere, acesta va raspunde pentru orice pierdere care a fost cauzata de un caz fortuit, cu exceptia situatiei in care cazul fortuit il elibereaza pe debitor de executarea obligatiei. Debitorul va incepe sa datoreze creditorului daune-interese moratorii pentru executarea cu intarziere a obligatiei, cat si daune pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiei.

Concluzionand, punerea in intarziere a debitorului reprezinta o modalitate prin care debitorul este constrans la indeplinirea propriilor obligatii, apelandu-se la forta coercitiva a statului si, mai mult decat atat, intrerupe cursul prescriptiei extinctive.

GHID INFIINTARE SOCIETATI
Afla mai multe
Mailchimp - subscribe form sidebar
crosschevron-leftarrow-leftarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram